Totalul afișărilor de pagină

vineri, 4 februarie 2011

Poveste de iarna din Dinan si un pic de Rennes

Si iata ca am ajuns cu povestirea la ultima parte din "aventura franceza 2010". Acest capitol este unul din cele care m-au determinat sa incep acest blog.
Continuand ideea din "postarea" precedenta, ninsoarea care a cazut toata noaptea a avut acest rezultat:

Peisaj mirific, nimic de zis, dar nu prea iti vine a-l admira atunci cand ai de urcat dealuri cu o masina cu cauciucuri de vara, iar cei care se ocupa de dezapezire...habar nu am ce faceau si pe unde.
Deoarece aveam treaba in Rennes, dar din cauza unui festival (am aflat mai tarziu) nu exista cazare disponibila, am avut cazare in Dinan (frumos orasel), la vreo 50 Km de Rennes.
Dimineata, devreme, plecat-am patru masini din parcarea (inzapezita) a hotelului dar numai una a ajuns in Rennes [a mea, sic! :)]. Si asta numai dupa ce am convins doi dintre tovarasii de suferinta, sa-si lase masina (ei erau doi intr-o masina) si sa mergem impreuna (unul la volan, doi impingand cand masina ramanea blocata). Ei [un neamt si un austriac (de fapt sarb stabilit acolo -Viena)]. In timp ce impingeam masinile, neamtul zice "sa-i chemam pe cei de la hotel, deoarece sunt obligati sa curete drumul", i-am zis: "sigur! stii ca esti in Franta, nu?".
Intr-un final, dupa ce am impins masina schimbul (cel mai greu era pentru cel care impingea pe partea cu esapamentul), si dupa ce am trecut de un mic blocaj....
 ...am ajuns la autostrada. Da, si? (42 Km la ora in Franta pe autostrada?). V-am spus ca pentru aceasta zapada au inchis scolile?

Aceasta este ultima fotografie din Franta.
Am ajuns in Rennes, noii mei colegi erau un pic circumspecti, nu credeau ca seara ii voi recupera si pe ei pentru a-i aduce inapoi la hotel.
I-am lasat unde aveau ei treaba (langa aeroport, grupul PSA) si apoi m-am dus sa-mi rezolv treburile mele.
Seara, inainte sa merg sa-i recuperez, am vizitat biroul local al companiei de unde am inchiriat masina (masina apare in poza), pentru a cere cauciucuri de iarna sau lanturi.
Dupa un timp de asteptare, nu era nimeni la ghiseu, a aparut o tipa care s-a enervat destul de tare pentru ca am tupeu sa cer asa ceva (vorbea si intelegea prost engleza iar eu chiar nu aveam chef sa vorbesc franceza). A aparut alta care mi-a zis ca ei nu au cauciucuri de iarna, poate gasesc la Lyon. Apoi a urmat dialogul de mai jos:
Eu: - Daca nu aduc maine masina la timp, ma taxati suplimentar, nu? Sau in caz ca nu o aduc deloc?
Ea: - Da!
Eu: - Maine dimineata la 05:30 am avion, daca il pierd din cauza masinii, va dau in judecata!
S-a dus in spate si a venit cu o pereche de lanturi, care spre norocul meu s-au potrivit la masina.
Am pornit spre Dinan, cu tot cu cei doi "austrieci".
Seara am cinat impreuna. Iar in timpul cinei a inceput iar sa ninga. Ne-am hotarat sa incarcam masinile si sa le urcam de seara  pentru a putea pleca dimineata mai usor. Eu am reusit, ei nu (lanturile nu s-au potrivit si la masina lor).
Cu greu am reusit sa adorm, ma gandeam chiar sa pornesc spre Rennes, mai devreme si sa stau in aeroport. Bine ca nu am facut asta!
Cand a sosit timpul, am urcat dealul, am pornit masina si am pornit spre Rennes. Motorina din rezervor era pe sfarsite, statii de carburant doar din cele automate la care cardurile mele nu mergeau. Iar pentru ca drumul sa fie si mai palpitant, pe bordul masinii a aparut mesajul "Engine Fault", mesaj pe care l-am ignorat. Spre norocul meu am ajuns pana la destinatie.
Aici alta surpriza: aeroportul era inchis (era 04:50 si programul incepea la 05:00).
Nu au fost probleme cu zborurile asa ca am ajuns acasa in bune conditii.
Cu unul din cei doi amici am inceput sa joc sah prin corespondenta (e-mail), merge greu din cauza programului fiecaruia. O sa va comunic rezultatul (in caz ca o sa mai fie functional blogul pana terminam noi partida)!
Cam asta a fost, pe scurt :-)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu